Pe 20 iunie, cea mai mare asociație din domeniul tehnologiei medicale din Germania, Co-Med, a organizat un eveniment de mare anvergură dedicat prezentării ariei de aplicabilitate a pCon.planner, dar și a statusului dezvoltării aplicației de vânzări Co-med. Mai multe informații veți găsi în acest articol, pe care l-am pregătit special pentru a marca evenimentul mai sus menționat.
Brandul Co-med și-a început parteneriatul cu pCon încă de la începutul anului 2018. Datorită colaborării foarte bune dintre gigantul medical din Germania și echipa pCon, Co-med a invitat 21 de reprezentanți, aleși dintre numai puțin de 15 parteneri industriali ai săi, pentru o demonstrație live. Evenimentul a avut loc cu sprijinul partenerului de distribuție al EasternGraphics, K&S Media GmbH, și s-a desfășurat la Fulda.
Feedback-ul primit a fost excelent. Cei prezenți la eveniment s-au putut convinge de calitatea datelor procesate și prezentate, dar și de interactivitatea și versatilitatea aplicației de vânzări. Un aspect foarte apreciat a fost faptul că produsele software pCon pot fi folosite și ca suport pentru reprezentanții de vânzări, în special la întâlnirile cu clienții pentru că acestea permit vizualizarea tuturor echipamentelor medicale la calitate fotorealistă.
Specialiștii de retail de la Co-med își conving partenerii din industrie de beneficiile folosirii suitei pCon
La sesiunea de întrebări și răspunsuri desfășurată ulterior evenimentului de prezentare, partenerii din industria medicală au fost interesați să afle statusul personalului Co-med instruit în aplicațiile pCon, dar și câteva informații cu privire la primele lor experiențe cu suita de softuri creată de EasternGraphics.
Răspunsurile personalului Co-med au fost fără echivoc: planificarea digitală și comunicarea cu clientul în totală armonie au foarte multe avantaje, care nu mai pot fi trecute cu vederea. În plus, capacitatea aplicațiilor pCon de a spori competența echipelor de vânzări, dar și de a distribui și prezenta produsele foarte simplu și eficient (cu ajutorul configuratoarelor, la atingerea unui singur buton) au fost foarte apreciate.
Planificarea virtuală, o lume plină de experiențe noi și interactive
Înainte de încheierea prezentării, invitații au putut vedea o prezentare a unui cabinet medical în realitatea virtuală. Mulți dintre aceștia au rămas fascinați de experiența foarte vie și impresionantă care li s-a desfășurat în fața ochilor.
Pentru a continua promovarea alături de Co-med, K & S Media va mai organiza și în perioada următoare astfel de prezentări menite să evidențieze importanța planificării digitale în secolul al XXI-lea.