Mai sunt doar câteva săptămâni și scăpăm oficial de iarnă! De aceea, echipa de la pCon.planner ți-a pregătit 3 sugestii despre cum poți amenaja locuința ta ca să fii în trend cu anotimpul florilor. Iată care sunt recomandările noastre:
1. Folosesește nuanțele de muștar
Nuanțele de muștar se potrivesc de minune în anotimpurile mai calde, cum este primăvara. Dacă în anii anteriori se punea accentul pe obiecte de mobilier de mici dimensiuni în nuanțe de muștar, acum designerii recomandă piese mari, care să confere un aer de prospețime locuințelor. Aceste nuanțe merg foarte bine cu rozul, indigoul și albul imaculat. O idee de amenajare găsești în imaginea de mai jos.
2. Integrează stilul retro scandinav
Liniile simple și ferme, printurile în forme geometrice, elementele naturale și o paletă de culori vesele – acestea sunt aspectele definitorii ale stilului retro scandinav, ce se anunță unul foarte popular primăvara aceasta. Cu alte cuvinte: conceptul less is more va fi la putere!
3. Îmbrățișează Living Coral
Culoarea anului 2019 aleasă de către Pantone, Living Coral, va face senzație cu siguranță în casa ta primăvara asta! Living Coral energizează și revitalizează fiecare cameră, conferind în același timp o notă de calm și căldură locuinței tale. Vezi mai jos cum îți poate schimba locuința această culoare specială!
Surse foto:
homedit.com
home-designing.com
rockymountainshutters.com