Deoarece este vorba de un obiect 3D trebuie să ţinem cont cand îl proiectăm că acesta este compus din elemente componente precum laterale, poliţe, spate, uşi, etc. Deci va trebui să desenăm fiecare element în parte. Să începem cu laterala. Alegem dreptunghiul din meniul Insert/Shapes şi trasez un dreptunghi de 60cm/2m după care cu elementul selectat, alegem unealta de extrudare (Extrude) din meniul Tools. „Tragem” de laterală şi introducem valoarea dorită pentru grosime. Laterala este gata. Continuăm la fel şi cu celelalte componente.
După ce am creat o poliţă putem s-o multiplicăm. Selectăm poliţa, o prindem cu mouse-ul de punctul de inserţie şi o mutăm spre noul punct de inserţie. ATENŢIE! Apăsaţi CTRL în timp ce mutaţi poliţa pentru a o multiplica.
La fel se procedează şi pentru restul dulapului. Se selectează un raft întreg şi se multiplică. La sfârşit se multiplică şi laterala.
După ce am terminat de creat rafturile trebuie sa-i punem spatele şi pe urmă uşile urmând aceeaşi paşi.
Odată terminat de creat dulapul nu ne mai rămâne decât să-i aplicăm texturi/culori şi să-l punem în catalog astfel încât să-l putem prezenta publicul ţintă iar aceştia să-l poată utiliza în amenajări.